1Filme UNATC

Dictatorul și supusul său

interviu

interviu

  • Regia: Ada Pistiner
  • Imagine: Florin Cornea, Mihai Narti
  • Muzică: Sergiu Mihail
  • după o schiță de Romulus Vulpescu
  • Durata: 12min.
  • Anul: 1967
    Distribuție:
  • Wolfgang Ernst Gyurgyevich
  • Romulus Vulpescu

Ada Pistiner avea să devină, după terminarea facultății, una dintre cele mai apreciate realizatoare ale Studioului Cinematografic „Alexandru Sahia”.

Printre documentarele sale cele mai incitante se numără unele având în prim-plan tineri din diverse medii: muncitorești - „O echipă de tineri și ceilalți” (1976), artistice - „Și…” (1978) sau rurale - „Un cămin cultural” (1978) - și liricul „Costinești la Marea Neagră” (1975), care beneficiază în coloana sonoră de o melodie compusă și cu versuri scrise de Nina Cassian, ce, prin repetiția obstinată, ajunge, dintr-un bucolism inițial, să capete spre final valențe aproape coșmarești, ale unei lumi care funcționează ca o placă stricată.

Ada Pistiner e unul dintre cineaștii ce au continuat experimentul formal până la sfârșitul carierei, indiferent de natura temelor tratate în fiecare dintre filmele pe care le-a realizat, incluzând aici și singurulul său lungmetraj de ficțiune, „Stop-cadru la masă”. Practic, dacă am încerca să descriem un stil al ei specific, l-am putea rezuma printr-o căutare neobosită de noi formule (nu neapărat și de teme) - de mizanscenare, de narare, de raportare la realitatea tratată.

„Dictatorul și supusul său”, filmul ei de absolvire, e o alegorie în care un tânăr și frumos poet (interpretat de scriitorul Romulus Vulpescu) e condamnat la moarte de un dictator (seducător, la rându-i), pentru că îndrăznise să dea frâu liber muzicii din inima lui. Ritualul execuției e construit cu migală, ca o adevărată coregrafie a morții, de realizatoare și de cei doi directori de imagine (Florin Cornea și Mihai Narti).

Fără dialoguri sau alte explicații suplimentare, înțelegem totul doar din expresiile protagoniștilor și ale grupurilor care se individualizează pe fundal: într-un sistem totalitar, dictatorul nu ar putea cenzura libertatea de exprimare și nu i-ar putea anihila pe poeți și pe artiști dacă nu i-ar avea la îndemână pe tăcuții săi complici, anonimizați de paltoanele lor identice, dar călduroase. Iar artiștilor, odată reduși la tăcere, li se vor încleșta degetele pe clapele pianelor atunci când vor fi invitați să performeze din nou. (de Andrei Rus)