𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞
Cu o activitate care cuprindea nouă lungmetraje, un serial de televiziune foarte îndrăgit de copii în anii ’80 („Racheta albă”) și – conform datelor Centrului Național al Cinematografiei – cote de spectatori la fel de onorante ca ale colegilor și colegelor ei de generație, 𝘾𝙧𝙞𝙨𝙩𝙞𝙖𝙣𝙖 𝙉𝙞𝙘𝙤𝙡𝙖𝙚 s-a stabilit în 1990 în Canada, unde a continuat să realizeze și să producă filme de televiziune.
Cariera Cristianei Nicolae în film a început printr-un pariu cu sora ei, care voia să-l impresioneze pe amicul Mircea Veroiu, candidat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” în 1965. A urmat un examen de admitere la regie cu sute de candidați, abandonat în etapa finală, și o studenție concretizată abia un an mai târziu, după ce a renunțat la postul de stewardesă și a reluat procesul de admitere.

„𝐃𝐞 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐮𝐥 𝐭𝐚̆𝐮, 𝐀𝐧𝐜𝐚” (𝟏𝟗𝟖𝟑)
Mai întâi timid, apoi din ce în ce mai fățiș, subiectivitatea feminină își face simțită prezența în filmografia Cristianei Nicolae tot mai hotărât și mai personal de la un titlu la altul, printre primele exemple fiind perspectiva adolescentei nelalocul ei din „𝐃𝐞 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐮𝐥 𝐭𝐚̆𝐮, 𝐀𝐧𝐜𝐚” (𝟏𝟗𝟖𝟑), unul dintre cele trei filme ale cineastei incluse în programul F-Sides. Străbătut de un impuls estetic neorealist, aplecat asupra vieții clasei muncitorești, și văzut în epocă drept o simplă reprezentare a unei crize a vârstei, lungmetrajul este printre puținele produse audiovizuale ale timpului care îndrăznesc o analiză subtilă a regulilor de gen și de conduită socială. Acestor reguli nescrise și neexplicate de familie și societate – dar larg răspândite și acceptate – rebela Anca (Alexandra Duca) le face față cu greu, filmul fiind un studiu asupra resorturilor ostracizării ei și a metodelor de evadare găsite de elevă.

„𝐇𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐝𝐞𝐚𝐥𝐮𝐫𝐢” (𝟏𝟗𝟖𝟖)
Adaptare a nuvelei „La hanul lui Mânjoală”, filmul „𝐇𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐝𝐞𝐚𝐥𝐮𝐫𝐢” (𝟏𝟗𝟖𝟖) îmbină armonios fantasticul și elementele oculte din proză cu elemente de folclor, de înțelepciune din popor, dar și de critică a orânduirii sociale și a autorității abuzive. În film, personajul hangiței, jucat de Dana Dogaru, este parțial demistificat, iar asocierea ei cu vrăjitoria este explicată prin teama societății de independența femeii. Ea capătă însă o nouă aură mitologică, de vindecătoare populară, fiind o foarte bună cunoscătoare a naturii înconjurătoare și a plantelor medicinale și, totodată, un soi de ilegalistă de secol al XIX-lea, continuând o așa-zisă mișcare revoluționară pornită de Mânjoală – element nou, brodat de regizoare pe textul-sursă. Mânjoloaia Cristianei Nicolae este o femeie temută mai degrabă pentru laicitatea ei și priceperea de care dă dovadă în afaceri, decât pentru legătura cu necuratul.

„𝐒𝐚𝐧𝐝𝐚” (𝟏𝟗𝟗𝟎)
În fine, explorările prin cotidianul unei familii muncitorești, având o marcă auctorială mai pronunțată și începute odată cu „De dragul tău, Anca”, își găsesc o continuare în „𝐒𝐚𝐧𝐝𝐚” (𝟏𝟗𝟗𝟎), prezentat în selecția oficială a Festivalului de la Créteil, un document atât al epocii proaspăt apuse la momentul producției, cât și al tulburărilor sociale imediat următoare. Cel mai puțin cunoscut film al Cristianei Nicolae, astăzi căzut în uitare, „Sanda” atacă multiple chestiuni care erau până atunci tabu pentru societatea românească și au continuat să fie și după apariția lui – dubla zi de muncă, violența sexuală în relațiile maritale, violența statului asupra corpului femeii, avortul; totodată, condiția materială precară a Sandei (Florentina Mocanu), muncitoarea cu trei copii, și permanenta ei cursă contracronometru la fabrică și acasă sunt terenul pe care se conturează o microfrescă socială a urbanului bucureștean în comunism.

𝐄𝐱𝐭𝐫𝐚𝐬𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐱𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐮𝐫𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐢𝐚𝐧𝐞𝐢 𝐕𝐫𝐚̆𝐣𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮, 𝐜𝐮𝐫𝐚𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐅-𝐒𝐈𝐃𝐄𝐒 𝐂𝐢𝐧𝐞𝐜𝐥𝐮𝐛.

Retrospectivă organizată în colaborare cu F-SIDES Cineclub.

Înregistrare din data de 2 aprilie 2022 la Cinemateca Eforie cu istoricul Luciana Jinga

Moderatoare: Ramona Aristide și Georgiana Vrăjitoru
Captare sunet: Ormus Profane
Transfer audio: Ana Szel