interviu
interviu
Academia de Teatru și Film (ATF) 1991
- Regia: Tanya Bulat
- Producție: Ana Poncek
- Durata: 16min.
- Anul: 1991
- Distribuție:
- Mirela Dragu
- Irina Movilă
Într-o pușcărie de femei, o condamnată nou venită este introdusă în celula foarte strâmtă și întunecată a unei deținute ce pare abrutizată de condițiile foarte dure de detenție. Deținutele poartă urmele bătăilor, mâncarea pe care o primesc este atât de proastă încât o vomită imediat ce o înghit, nu există condiții igienice pentru femei. Nu se lămurește de ce au fost închise femeile, cum nici timpul în care se petrece acțiunea nu este clar definit, însă pare că deținuta mai veche reprezintă un caz politic și că are informații despre o persoană importantă, aflată încă în libertate. Între femei se construiește o relație puternică de solidaritate și apropiere – împinsă până la limita eroticului –, contrazisă de finalul alegoric, cu valențe biblice. Filmul Tanyei Bulat pendulează între cele două registre: cel al detaliilor sordide ale existenței de pușcăriașe și cel metaforic. (Gabriela Filippi)