Acest prim program al seriei de filme din arhiva UNATC cuprinde opt filme scurte din perioada 1966-1971, realizate de prima generație de studenți la Regie și la Imagine după o pauză de un deceniu + mai multe filme bonus și trei interviuri cu cineaști.

Filmele din arhiva UNATC cuprinse în acest program au fost realizate, cu o singură excepție, în intervalul 1978-1983, perioadă înnoitoare pentru cinematografia românească în ansamblul ei.

Filmele cuprinse în acest al treilea program de scurtmetraje studențești din arhiva UNATC reflectă în moduri dintre cele mai complexe (și, uneori, dintre cele mai contradictorii) perioada în care au fost realizate: deceniul 1970-1980. Bonus: un film despre Brâncuși realizat de Sorin Botoșeneanu în timpul studiilor și un material cu interviuri luate cineaștilor.

Programul propune un periplu prin anii '80 ai comunismului din România, mai toate filmele fiind realizate în a doua jumătate a deceniului, când producția oficială devine din ce în ce mai anchilozată în diverse tipare schematice.

Al cincilea program de scurtmetraje din arhiva UNATC, cuprinzând filme realizate în perioada 1990-1993, deschide seria programelor din perioada postdecembristă.

Filmele realizate de studenții Academiei de Teatru și Film (denumirea de la acel moment a actualei UNATC) în prima jumătate a anilor 1990 se încadrează în tendințele mai ample ale culturii de la acel moment. În primul rând, par mai conștiente decât producțiile altor perioade de efectele schimbărilor sociale și politice și de libertățile de (auto)expresie mai mari decât oricând în trecut. Sunt de multe ori gălăgioase, stridente și eterogene, refuzând încadrarea în anumite șabloane asociate probabil cu „cinemaul lui papa”. Abordează deseori în mod deschis subiecte până nu demult tabu - de pildă, homosexualitatea, pornografia, critica politică revin surprinzător de insistent.

Filmele realizate de studenții Academiei de Teatru și Film (denumirea de la acel moment a actualei UNATC) în prima jumătate a anilor 1990 se încadrează în tendințele mai ample ale culturii de la acel moment. În primul rând, par mai conștiente decât producțiile altor perioade de efectele schimbărilor sociale și politice și de libertățile de (auto)expresie mai mari decât oricând în trecut. Sunt de multe ori gălăgioase, stridente și eterogene, refuzând încadrarea în anumite șabloane asociate probabil cu „cinemaul lui papa”. Abordează deseori în mod deschis subiecte până nu demult tabu - de pildă, homosexualitatea, pornografia, critica politică revin surprinzător de insistent.