3
Filmele cuprinse în acest program (proiectat prima oară în februarie 2022) reflectă în moduri dintre cele mai complexe (și, uneori, dintre cele mai contradictorii) perioada în care au fost realizate: de la formule narative și stilistice des întâlnite în anii ‘70 - ‘80 în cinematografia din România - precum alegoria politică („Uși închise”, „Fata Morgana”, „Într-un loc nu prea îndepărtat”) sau protocronismul („Pământ”) - la unele ce par, la o primă vedere, să iasă din canoanele epocii - precum erotismul fantezist din „Floramin”, sau modernismul foarte particular al filmelor „Familia” sau „Antiinterviu - Mihai Stănescu”.
Vizionate împreună, ele restituie nu doar aspecte sociale, culturale sau politice ale unei ere, ci sunt și un document prețios al preocupărilor stilistice extrem de eclectice ale tinerilor cineaști din IATC și din România. De cele mai multe ori, filmele acestea uimesc datorită unor excentricități la nivelul tonului, al mizanscenei, sau al structurii narative. Cu foarte puține excepții, par inițial asimilabile unor tradiții cinematografice precise (melodrama, reclama, documentarul portret etc.), însă fiecare dintre ele se îndepărtează surprinzător de sursă. Nu întotdeauna aceste extravaganțe contribuie la plasarea lor în rândul operelor „de bun-gust” ale canonului cinematografic. Din contră, sunt cazuri în care o tendință involuntară spre kitsch estetic sau intelectual, frizând uneori ridicolul, le conferă acea dimensiune hiperbolică atât de apreciată de fanii contemporani ai campului. Cert este că, până și atunci când temele lor se aliniază conservatorismului naționalist al epocii, îmbină atât de multe elemente stilistice distincte, încât potpuriul rezultat pare de multe ori mai nuanțat, mai ambiguu și mai spectaculos decât e posibil să le fi părut spectatorilor inițiali și chiar realizatorilor înșiși. E o atât de mare diversitate, la toate nivelurile, în acest program, încât orice tip de discursuri dominante par să articuleze unele dintre filme, sunt imediat înlocuite de altele, aflate la polul opus. Și orice tipar estetic poate părea că se încheagă o dată cu fiecare film văzut, e chestionat imediat de următorul și, apoi, de următorul și tot așa.
Propunerea principală a acestui program e de a armoniza nevoia de sinteză a „spiritului” unei perioade specifice din istoria filmului național, păstrând cât mai multe din excrescențele sale ce pot părea demodate, cu aceea de a structura o selecție prin filtrul sensibilităților și preocupărilor contemporane. De aceea, programul ar trebui să funcționeze ca un rollercoaster emoțional, estetic și intelectual pentru spectatorii zilelor noastre. E o invitație atât la reflecție colectivă cu privire la raportarea de multe ori șablonardă la arta trecutului recent, cât și la două ore de bucurie pură în fața inventivității și a vervei unor tineri care, indiferent dacă au continuat sau nu, ulterior studiilor universitare, să profeseze în domeniu, erau ieșiți din comun.
(de Andrei Rus)
