2
Filmele din arhiva UNATC cuprinse în acest program (conturat în toamna anului 2021) au fost realizate, cu o singură excepție, în intervalul 1978-1983, perioadă înnoitoare pentru cinematografia românească în ansamblul ei, în care s-au lansat filme ca „O lacrimă de fată” (r. Iosif Demian, 1980), „Proba de microfon” (r. Mircea Daneliuc, 1980), „Stop-cadru la masă” (r. Ada Pistiner, 1980), „Croaziera” (r. Mircea Daneliuc, 1981), „Secvențe” (r. Alexandru Tatos, 1982). La fel ca noua generație de cineaști angrenați în industria de film, și studenții de la IATC de la vremea respectivă chestionau formele culturale și cinematografice convenționale practicate în epocă.
Două dintre scurtmetrajele selecției, „Cântă cucul și pe ploaie” (r. Ioan Cărmăzan, 1978) și „Ciné-verité” (r. Laurențiu Damian, 1980), infuzează structura ficțională cu elemente stilistice din sfera reportajului cinematografic, punând în discuție tematicile și convențiile acestui gen, cu apetența lui pentru retușarea realității și ocolirea aspectelor negative din societatea românească comunistă. Realizat cu mijloacele narațiunii clasice, „Solo pentru sax” (r. Radu Nicoară, 1983) reflectă la rândul lui pe marginea culturii perioadei, opunând muzicii de masă reprezentată de șlagăre, preferința pentru jazz, privită cu scepticism în epocă. Dacă în acest film se poate citi admirația pentru cultura americană, alte două filme ale programului intră în dialog cu această cultură, reinterpretându-i formele: „To Be” (r. Petros Minopetros, 1982), montat fără dialoguri pe fundalul sonor al pieselor trupei The Velvet Underground, emanând un pesimism existențial livrat într-o cheie comică, și „Athenée Palace” (r. Leonard Suciu, 1969), o reclamă pentru clubul de noapte din cadrul hotelului bucureștean – realizată cel mai probabil pentru a fi prezentată în străinătate –, care pastișează cultura pop occidentală. Și „Aur cât un nasture pe piept” (r. Mihai Diaconescu, 1983), un film despre o competiție internațională de atletism, conține un comentariu alegoric cu privire la situația geo-politică a României.
Programul de față oglindește în bună măsură aspirațiile tinerilor studenți ai Facultății de Film din București la începutul ultimului deceniu comunist și prezintă scurtmetrajul studențesc al vremii ca teren al negocierii formelor culturale. Pe lângă aceasta, unele dintre scurtmetrajele selecției pot prezenta un interes aparte pentru spectatorii contemporani. Este cazul lui „Vineri 35 martie” (r. Anita Gârbea, 1983), care documentează demolarea cartierului Uranus, pe care îl ia drept fundal pentru înscenarea unui film de război. Posibile valențe noi capătă și „Singur și nesilit de nimeni” (r. George Știucă, 1979), despre prietenia unor foști deținuți condamnați pentru huliganism, în care un spectator contemporan poate citi sugestii homoerotice.
(de Gabriela Filippi)
