Filmele realizate de studenții Academiei de Teatru și Film (denumirea de la acel moment a actualei UNATC) în prima jumătate a anilor 1990 se încadrează în tendințele mai ample ale culturii de la acel moment. În primul rând, par mai conștiente decât producțiile altor perioade de efectele schimbărilor sociale și politice și de libertățile de (auto)expresie mai mari decât oricând în trecut. Sunt de multe ori gălăgioase, stridente și eterogene, refuzând încadrarea în anumite șabloane asociate probabil cu „cinemaul lui papa”. Abordează deseori în mod deschis subiecte până nu demult tabu – de pildă, homosexualitatea, pornografia, critica politică revin surprinzător de insistent.