Filme UNATC7

Condiția umană

interviu

interviu

Academia de Teatru și Film (ATF)

  • Regia: Mirona-Ioana Tatu
  • Scenariu: Mirona-Ioana Tatu
  • Imagine: Emil Stan
  • Montaj: Melania Oproiu
  • Sunet: Mihai Orășanu
  • Mecanic de cameră Valentin Pall
  • Asistenți de sunet Vasile Rădulescu, Doru Popescu
  • Electricieni Gheorghe Tutunaru, Marin Niculaie, Gabriel Crețean, Florin Jumătate, Florin Bărbulescu
  • Mașiniști Viorel Mocănașu, Traian Pătrașcu
  • Montaj negativ Silvia Constantin
  • Durata: 16min.
  • Anul: 1994
    Distribuție:
  • Crina Matei
  • Claudia Cacoveanu
  • Anca Oprișan
  • Marcela Sava
  • Sabina Arsenie Vlaiculescu
  • Luminița Buzatu
  • Luciana Gal Puiac
  • Adrian Damian
  • Denis Samoșkin
  • Alin Panc
  • Cosmin Șofron

Construit ca o succesiune de tablouri ale vieții cotidiene în penitenciarele din România, documentarul Mironei Tatu aduce în prim-plan un subiect incomod, greu de digerat, dar în același timp simptomatic pentru peisajul social al anilor '90. Camera urmărește activitățile de rutină ale deținuților, masa, dușul, munca, dar și momentele de respiro, în care cei închiși joacă fotbal, fac colaje pentru revista penitenciarului, „O lume în derivă”, sau iau parte la ceremonii religioase în capela închisorii. Timpul curge la fel și în incinta dezolantă a penitenciarului de femei, unde deținutele lucrează în atelierul de croitorie, participă la programe de reeducare, fac cursuri de desen, organizează un cerc de teatru de amatori sau o petrecere într-una dintre celule în care își fac dedicații muzicale la postul de radio al penitenciarului. Privirea caldă, care surprinde cu sensibilitate detalii ale traiului de zi cu zi în penitenciar e permanent subminată și contrazisă de scurtele interviuri - fundalul sonor al documentariului - în care deținuții și deținutele își declină faptele și pedepsele. Relația tensionată dintre sunet și imagine contribuie la senzația de adâncime a câmpului investigat, dar e, în același timp, un mecanism de construcție care subliniază complexitatea problemei. Mărturiile tulburătoare ale condamnaților se cumulează într-un portret colectiv care reconstituie tabloul periferiei sociale și implicit gradul de violență din România anilor '90. (Ana Szel)