interviu
interviu
Academia de Teatru și Film (ATF) 1993
Film realizat în colaborare cu Casa de Filme nr. 5 R.A. Cinerom
- Regia: Bogdan-Cristian Drăgan
- Scenariu: Bogdan-Cristian Drăgan
- Imagine: Emil Stan
- Montaj: Constanța Teodorescu
- Sunet: Călin Potcoavă
- Producție: Viorel Maier
- Scenografie Geta Dănilă, Mihaela Grigorescu
- Lumini Valeriu Haret, Ion Vasilescu, Marin Tutunaru, Lucian Diaconu, Traian Pătrașcu
- Machiaj Ioana Mocanu
- Asistent cameră Romeo Badea
- Recuzită Mihai Pârvu, Anghel Panait
- Montaj negativ Silvia Constantin
- Durata: 20min.
- Anul: 1993
- Distribuție:
- Victor Rebengiuc
- Adina Cartianu
- Silviu Geamănu
- Alina Moldovan
- Oxana Moravec
- Aurel Danalache
- Irina Ionescu
- Mihaela Frangulea
- Catherine Marinescu
- Tullio Zanovello
Un film ambițios stilistic și elaborat la nivelul producției, „Poveste din cartierul de Est” funcționează ca o alegorie la adresa democrației. Cu trimiteri la „Twin Peaks”, „Glissando” și la universul lui Fellini, filmul construiește o distopie narată de un crainic tv interpretat de Victor Rebengiuc - unul dintre simbolurile televizate ale Revoluției române. Perspectiva asupra trecutului (anul 1993) aparține unui prezent apropiat în timp (anul 2000), societatea capitalistă fiind asemuită unui sanatoriu situat la malul mării în care pacienții au tot felul de comportamente considerate extravagante: într-o serie de tablouri vivante, o tânără tunsă à la Sinéad O'Connor și pictată pe față împărtășește momente de tandrețe cu o altă femeie, iar un tânăr atletic se îmbrățișează cu alți bărbați; mulți dintre ei îi urmăresc pe ceilalți de parcă ar privi o emisiune antrenantă la televizor, alții fac saluturi naziste, sau cântă melodii patriotice. În această babilonie nimeni nu vorbește, deși planul sonor este cel puțin la fel de încărcat de zgomote și de elaborat precum cel vizual. Există o singură voce umană care sugerează unghiul de lectură al evenimentelor reprezentate, însă imaginile nu se lasă la fel de ușor deslușite pe cât ar putea-o indica textul naratorului. Deși e clar că intenția e de critică sarcastică la adresa capitalismului și a democrației de tip românesc (la urma urmelor, pe genericul de final o Statuie a Libertății animată e prezentată în timp ce defechează, rezultatul acțiunii prinzând o viață proprie), asocierile destul de laxe ale tablourilor și acompaniamentul sonor extrem de eterogen creează sensuri și înțelesuri multiple, uneori contradictorii. (Andrei Rus)