Deși cinematografia franceză a devenit renumită pentru realizările sale artistice și a avut un impact notabil asupra culturii cinematografice internaționale, perioada sa mută încă ascunde bijuterii mai puțin cunoscute de publicul larg și așteaptă să fie (re)descoperite de sub suprafața mai strălucitoare a, de exemplu, Noului Val plin de vedete. Printr-o varietate de filme și abordări curatoriale, acest festival își propune să aducă la lumină frumusețea neexplorată a cinematografiei mute franceze.

Cu o sută de ani în urmă, cinematograful, aflat încă în perioada pubertății, își căuta propria voce. Limbajul său nu putea fi cel al teatrului, al literaturii sau artelor vizuale, deoarece în joc era statutul său de artă. Lupta pentru autonomie începuse. În acest context, una dintre relațiile pe care le-a îmbrățișat a fost cea cu tehnologia, însă a fi perceput doar ca o simplă copie mecanică a realității nu reprezenta o identitate suficient de puternică.

Astfel, în Franța, avangarda a devenit obsedată de subiectivitate. Fascinată de vise, fantezii și lumi interioare, aceasta urmărea să dezvăluie, prin suprapuneri, montaj ritmic, distorsiuni și mișcări afective ale camerei, ceea ce ochiul uman nu putea percepe. Artiștii încercau să transforme obiectele în prezențe vii, considerând că tehnologia posedă puteri mistice. Ei au numit acest fenomen fotogenie. Însă, în loc să transceandă realitatea, ceea ce părea să se dezvăluie era mecanismul uman al experienței acesteia, subiectivitatea noastră aflată în mișcare. Pentru suprarealiști, artificiul prevala asupra coerenței. Lucrurile nu au întotdeauna sens, dar nici nu ar trebui să aibă — acesta este crezul suprarealismului. Mediul filmului și al artelor vizuale s-a dovedit perfect pentru absurd, traducându-se într-o gamă largă de genuri, de la comedie la erotism.

Prin urmare, afirmațiile privind universalitatea acestui limbaj erau frecvente, însă ele se complică atunci când luăm în considerare că obiectivul comun de a consacra cea de-a șaptea artă a fost, până la urmă, purtat ca o competiție internațională — alte cinematografii naționale ale epocii reușiseră deja să atingă acest scop (Italia, Danemarca sau Suedia în anii 1910), în timp ce altele erau foarte aproape de a o face (Germania, URSS). Acest cinema poate părea mut, însă el vorbește de fapt franceza. Totuși, să nu confundăm acest limbaj cu o lipsă de varietate, căci există numeroase dialecte.

Pe de o parte, pot fi întâlnite tehnici spectaculoase de imagine și montaj — există ceva în felul de a construi imaginile și de a le monta care face ca totul să pară intens și ușor neliniștitor. Contrastele puternice dintre lumină și umbre creează o atmosferă apăsătoare, reflectând ceea ce se petrece în interiorul personajelor. În același timp, încadratura poate fi ușor dezechilibrată, sporind senzația de disconfort. Ritmul montajului joacă, de asemenea, un rol important: momentele lente construiesc tensiunea, în timp ce tăieturile bruște au un efect șocant. În ansamblu, toate acestea creează o atmosferă imersivă, unde lucrurile nu par complet stabile, ca și când ai păși într-o stare fragilă, aproape onirică.
Pe de altă parte, să ne amintim zicala „mai puțin înseamnă mai mult”. Realismul în cinema nu este ceva ce recunoști pur și simplu, ci ceva în care cazi treptat. El apropie filmul de experiența trăită, ancorându-l în locuri reale, în interpretări actoricești naturale și în rutinele tăcute ce modelează viața de zi cu zi. Aici, drama nu se bazează pe spectacol, ci ia naștere din trecerea timpului, din munca desfășurată de personaje, din corpurile care se mișcă prin spațiu. Acest tip de cinema te invită să observi gesturi, peisaje și detalii neînsemnate care, de obicei, trec neobservate.

Epoca filmului mut a fost o perioadă a pionierilor. În timp ce cinematografia mondială își definea identitatea ca formă legitimă de artă, capabilă să concureze cu predecesorii săi mai respectați (teatrul și literatura), cineaștii francezi dezvoltau noi genuri și tradiții care aveau să definească acest mediu pentru deceniile următoare: din vodevilul francez au construit comedia burlescă, brutală și haotică; din tradiția foiletonului au creat serialul cinematografic; iar din teatru au adaptat drama pentru marele ecran. Prin viziunea și dedicarea lor, au reușit nu doar să consolideze durabilitatea cinematografului ca artă — un amestec de opere experimentale vizionare și blockbustere cu succes comercial exploziv — ci și să construiască de la zero industria cinematografică franceză, transformând-o într-un competitor redutabil al Hollywoodului.

Această diversitate de genuri și ambiții estetice nu poate fi egalată decât de o varietate la fel de amplă de formule de prezentare. De la acompaniament muzical live la dezbateri și performance-uri, festivalul invită publicul să regândească noi moduri de a se raporta la cinemaul mut. Și pentru că nimic nu e cu adevărat nou în domeniile artistice, ne propunem totodată să recreăm modalități istorice de vizionare, precum proiecțiile simultane de filme, care îi permit spectatorului să intre și să iasă după propria dorință din sălile de cinema, într-o tradiție suprarealistă. Scopul acestor evenimente nu este doar celebrarea filmului mut francez, ci și evidențierea unor conexiuni transistorice între perioada sa de glorie și peisajul audiovizual contemporan, dominat de construcții audiovizuale. În selecția propusă poate fi urmărită apariția unor genuri cu care publicul de astăzi este deja foarte familiarizat, precum blockbusterul sau serialul, dar și a unor teme și subiecte considerate moderne, precum discriminarea de gen sau impactul tehnologiei.

Filmele sunt selectate de studenții înscriși în programele de masterat Filmologie și Arhive Audiovizuale: Prezervare și Curatoriere, anul 1, în cadrul cursului de Istorii și Practici Curatoriale Audiovizuale.

Toate proiecțiile vor avea loc în diferite săli ale Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. Intrarea este liberă.
* program realizat de Maria Crîșmaru, Irina Gâdiuță, Theresa Kondani, Marco Manolescu, Aicha Mdhaffer, Lavinia Nițescu, Alex Petrescu, Laurenția Șerban, Ruxandra Tripa, Diana Voinea;
* cu puțin ajutor de la Andrei Rus și Iulia Necșulescu, coordonatorii cursului de Istorii curatoriale audiovizuale.