Distribuție:
• Mihai Balaban
• Alex Bobescu
• Deodat Teodoru

Penultimul film al programului îi aparține lui Radu Gabrea, un cineast surprinzător, mai puțin apreciat decât ar merita-o, măcar pentru contribuția importantă la modernizarea legislației în domeniul cinematografiei după Revoluție, ce avea să permită afirmarea, puțin mai târziu, a așa-numitului Nou Cinema Românesc, și pentru un film fenomenal realizat în Germania, în lunga perioadă a emigrării lui acolo - „Un bărbat ca Eva”, din 1984.
În acest film Eva Mattes îl interpretează pe legendarul cineast german Rainer Werner Fassbinder (personajul se numește altfel, dar e clar că e Fassbinder), care murise cu puțin timp în urmă, după o viață și o carieră scurte, dar intense, din toate punctele de vedere.
Gabrea e fantastic aici și, împreună cu Mattes, surprinde tot felul de nuanțe ale personalității complexe a lui Fassbinder: masochismul în relațiile cu actorii tineri și frumoși distribuiți (și dezbrăcați) în filmele lui, sau cu iubitul său arab (care ajunge să se sinucidă - în film și în viața reală) și cu actrița cu care se căsătorește (și în film și în viața reală); introspecțiile sale îndelungi și misterioase, ce îl fac de multe ori să pară arogant, dar, de fapt, maschează o timiditate exacerbată, exprimată de multe ori prin ieșiri caraghioase, de bufon, sau prin tot felul de crize de isterie, pe fondul alcoolului și drogurilor consumate în exces; tandrețea lui voieuristă și crudă, de multe ori distrugătoare pentru cei cărora le e adresată și, desigur, și pentru el însuși. Dar, mai ales, filmul construiește un personaj alienat, desprins de realitate, dar fascinat de ea, căruia accesul la oamenii și la obiectele din jur îi e, de fapt, în mod dureros, inaccesibil.
La acest nivel (și nu numai), scurtmetrajul de absolvire al lui Gabrea, „Cadențe”, pare o pregătire pentru bijuteria de mai târziu. De data aceasta, protagonistul e un profesor trecut de prima tinerețe care trăiește un fel de coșmar al neapartenenței la niciunul din grupurile frecventate. Atât colegii din corul în care cântă, aparținând generației lui, cât și tinerii cărora le predă la universitate par să nu perceapă cu adevărat prezența sa fizică, atunci și acolo. Iar alienarea acestuia se manifestă, ca în cazul lui Fassbinder, printr-un soi de uimire candidă, dar înfricoșată, în contact cu o lume sinistră, de neînțeles și de necrezut.
Spre deosebire de Fassbinder, însă, care încearcă totuși un contact - e drept, stângaci - cu realitatea din jur, protagonistul din „Cadențe”, precum un adevărat Jeanne Dielman masculin, e neputincios: își joacă rolurile corect, pare să perceapă că ceva s-a stricat în ordinea obișnuită a vieții, dar nu are niciun fel de mecanisme pentru a se apăra și pentru a contracara în vreun fel energiile agresive din jur.
Într-un fel, diferența stilistică esențială dintre cele două filme amintite e că primul, „Un bărbat ca Eva”, își propune un registru similar faimoaselor melodrame târzii din cariera lui Fassbinder - cu cadre lungi, în care personajele se mișcă mecanic, într-o coregrafie a letargiei și a depresiei -, în timp ce „Cadențe” e influențat de filme suprarealiste și de impresionism.