Istorii industriale. Munca în perioada interbelică

interviu

interviu

Acest film cu caracter industrial și publicitar prezintă în ordine cronologică diversele etape ale confecționării produselor casnice din email, realizate în cadrul fabricii din Mediaș. „Vederile industriale” surprind coregrafia funcțională a proceselor de muncă din halele de producție și induc un soi de fascinație la nivel vizual prin șirurile de obiecte identice, aliniate și stivuite în depozit. Ele înregistrează, de asemenea, în fundal, reprezentanți ai conducerii care asistă discret luarea de vederi în fabrică. Expunerea etapelor de producție culminează cu o vinietă casnică, un episod dramatizat a cărui morală demonstrează beneficiile moderne ale vaselor de email, schițând totodată un tablou al diviziunilor sociale existente inclusiv în cadrul claselor de jos, cărora le este adresat cu precădere mesajul filmului.

  • Durata: 7min.
  • Anul: 1930