Distribuție:
• Cornel Coman
• Ștefan Velniciuc

„Febra” e scris, filmat și co-regizat de Vivi Drăgan Vasile, unul dintre cei mai însemnați directori de imagine ai cinematografiei naționale. Printre multe altele, a semnat imaginea unor filme legendare precum „Moromeții” (1987, regia Stere Gulea), „Secretul armei...secrete” (1988, regia Alexandru Tatos), „Patul conjugal” (1993, regia Mircea Daneliuc) sau „Filantropica” (2002, regia Nae Caranfil). Celălalt co-realizator, Dorin Moldovan, a fost, ulterior absolvirii facultății, regizor secund la o serie de producții istorice, precum „Frații Jderi” (1974, regia Mircea Drăgan) sau „Burebista” (1980, regia Gheorghe Vitanidis).

Într-o manieră amintind de programul rebel anti-calofil și anti-academist al Noului Val Francez - și al altor mișcări ale tinerilor din întreaga lume -, „Febra” are în prim-plan reîntânirea a doi frați, într-o dimineață leneșă bucureșteană. Mezinul, intrepretat de Ștefan Velniciuc, foarte tânăr, blond și cârlionțat, e pătruns de dorința emancipării, a evadării din mica localitate natală, în timp ce fratele mai mare, interpretat de Cornel Coman, e deja semi-blazat în mijlocul vieții lui cosmopolite. Are o iubită temporară, poartă pantaloni evazați, ascultă muzică psihedelică și pare că a uitat demult valorile mediului în care crescuse.

Departe de a fi în vreun fel moralizator, filmul e mai degrabă preocupat să surprindă „febra” tinerilor precum personajul lui Velniciuc, conștienți că există o viață posibilă dincolo de limitările inerente vieții în provincie. Dacă v-ați gândit vreo clipă că reprezentările realiste, care reconstituie situații de viață într-un timp aproape real, sunt o invenție a cineaștilor contemporani, nu ratați acest film.

Nu doar că pare un precursor al multor filme românești contemporane, incluzând și scene pur documentare, dar în unele momente chiar ai impresia că realizatorii erau conștienți nu doar de filme franceze din epocă, ci și de unele ale Noului Cinema American (mai ales, „Shadows”, din 1959, al lui Cassavetes, sau filmele lui Shirley Clarke sau Lionel Rogosin).

Unul dintre cele mai admirabile calități ale filmului e prestația lui Cornel Coman, un actor azi aproape uitat - poate și pentru că a murit extrem de tânăr, când de-abia trecuse de 40 de ani. Filmul acesta confirmă opinia pe care o aveam mulți dintre noi, încă dinainte de a-l viziona, și anume că e unul dintre cei mai incitanți actori de film din România. Are o nonșalanță și o prezență ce aduc aminte de tot felul de rebeli temperați ai istoriei cinemaului (de la Steve McQueen la Patrick Dewaere), iar naturalețea interpretării lui, în majoritatea filmelor în care a jucat, rezistă mult mai bine în timp decât a multor actori canonizați ai cinematografiei naționale. (de Andrei Rus)