interviu
interviu
- Regia: Dan Pița
- Imagine: Nicolae Mărgineanu, Leonard Mbugua
- Montaj: Dan Naum
- Sunet: Andrei Papp
- Durata: 17min.
- Anul: 1969
- Distribuție:
- Theo Cojocaru
- Petrică Neluca
Filmat exclusiv în exterioare, fără dialoguri, „Viața în roz” prezintă o misterioasă urmărire dintre doi băieți tineri și arătoși. Nu e clară motivația lor, nici tipul de relație pe care o au, nici dacă se cunoșteau sau nu dinainte. Însă e cert că există o fascinație între ei, sau, cel puțin, că filmul trimite, în diverse feluri, la o posibilă atracție, chiar de natură erotică, între cei doi. Unul dintre filmele studențești cele mai cunoscute din istoria UNATC, „Viața în roz” e încălzirea regizorului Dan Pița pentru celebrul și mult apreciatul „Concurs”, realizat un deceniu mai târziu. Și, din numeroase motive, rămâne unul dintre scurtmetrajele proaspete și incitante ale epocii, cu atât mai mult cu cât, așa cum sugeram mai devreme, poate fi revizitat și dintr-o perspectivă queer, nivel pe care - conștient sau nu - filmul îl construiește cu destulă nonșalanță. (de Andrei Rus)