Retro Josef von Sternberg & Marlene Dietrich
În perioada 20 noiembrie - 18 decembrie, Arhiva Activă prezintă la Cinemateca Eforie prima retrospectivă a acestui sezon, ce va cuprinde toate cele șapte filme rezultate din colaborarea cineastului Josef von Sternberg cu actrița Marlene Dietrich.
Poate vă întrebați de ce revizităm acum filmografia celor doi. Un răspuns posibil ar fi: „Pentru că sunt prea celebri”. Ori, cel puțin figura lui Marlene în frac și cu joben sărutând pe buze o tânără din audiență, sau balansând neglijent un picior zvelt în ritmul muzicii pe o scenă de cabaret este atât de bine întipărită în imaginarul colectiv al cinefililor de pretutindeni încât pare să se dispenseze de orice comentariu. Dar, de fapt, această faimă glamour-oasă ne împiedică pe mulți să privim dincolo de fațada scânteietoare a operei lor comune și extrem de influente. Proiectarea în lanț a celor șapte filme - realizate între 1930 și 1935 în platourile studiourilor americane Paramount (cu o singură excepție: primul lor film împreună, „Îngerul Albastru”, turnat în Germania) -, care întruchipează rând pe rând Marocul colonial, Viena epocii de aur, Rusia țaristă sau China pre-comunistă, va răspunde deci primei întrebări iscând probabil altele mai pătrunzătoare: Putem aplica o cheie de citire feministă acestor filme care potențează figura femeii fatale, garnisind-o cu atribute așa-zis masculine precum stăpânirea de sine, voința sau onoarea? Dacă e așa, cum tratăm evidenta obiectificare a Marlenei Dietrich și relația ei galateică cu von Sternberg? Are formalismul lui von Sternberg un substrat politic, sau estetismul lui este o formă de orbire voluntară în fața realităților social-politice explozive ale perioadei interbelice? Care erau elementele construcției unui mit cinematografic în contextul hegemoniei marilor studiouri hollywoodiene ale anilor '30 și cum arată procesul de „starificare” astăzi, în urma multiplicării și democratizării formelor de divertisment și pierderii de către industria cinematografică a rolului de principală fabrică de visuri?
Însă, dincolo de toate aceste întrebări la care vom încerca să răspundem ulterior fiecărei proiecții, rămâne fascinația exercitată, la aproape un secol de la momentul realizării, de aceste filme care au inspirat în moduri dintre cele mai surprinzătoare cineaști, artiști de teatru și artiști vizuali; și, desigur, experiența de a viziona pe un ecran mare de cinema mișcările ritualice, încărcate de erotism fetișist ale Marlenei Dietrich și construcțiile vizuale sofisticate ale lui Josef von Sternberg.
Retrospectiva e organizată de studenți, masteranzi, doctoranzi și cadre didactice din Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” și a fost pregătită în lunile septembrie-noiembrie în cadrul unui atelier-pilot bazat pe metoda dublului transfer (ce promovează parteneriatul profesor-student) al Centrului de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu” din cadrul universității.
Text curatorial scris de Andrei Rus şi Liri Alienor Chapelan.